DECEBAL SI TRAIAN
Cautati informatii referitoare la Decebal si Traian .
Decebal
Diurpaneus (supranumit Decebal, dek
= a onora, balos = puternic), a fost regele dacilor între anii 87-106.
Personalitate
Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaște abilitățile militare și politice. La începutul secolului
III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul roman Dio Cassius
făcea regelui dac
următorul portret elogios:
Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se
retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care
lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor.
Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul "DECEBALVS
PER SCORILO". Unele interpretări îl consideră în limba
dacă, posibilul sens fiind de Decebal fiul lui Scorilo, altele în
latină, traducerea fiind Decebal prin Scorilo. Alții cred că e vorba de o simplă marcă de olar.
Începutul domniei
Încă din primul an de domnie, din anul 87, Decebal este confruntat
cu o situație dificilă. Roma organizează
prima campanie în inima Daciei. Împăratul Domițian, pentru a-l pedepsi
pe Decebal, trimite o armată comandată de prefectul Gărzii Pretoriene, Cornelius
Fuscus, să treacă Dunărea. Într-un defileu carpatic, Decebal atrage forțele romane într-o cursă. Comandantul roman cade în
luptă, iar Decebal duce în Munții
Orăștiei prada de
război: prizonieri, trofee și stindardul
legiunii a V-a. Marea bătălie are loc la Tapae.
La un an de la victorie, în 88, o armată romană condusă de Tettius Iulianus atacă din nou
regatul lui Decebal, pătrunzând în Dacia prin Banat. Decebal așteaptă în defilelul de la Tapae. Confruntarea se
încheie cu victoria romană. Deși înfrânt de
romani, din cauza dificultăților
întâmpinate de armatele imperiale în Pannonia în
lupta cu quazii și marcomanii, care-l sprijiniseră pe regele dac, Decebal
încheie o pace avantajoasă cu împăratul Domițian în anul 89.
Decebal era numit client al Romei, iar regatul său, regat clientelar,
primea meșteri constructori, instructori
militari etc.
Ani de pace
În schimbul unor subvenții în bani și ingineri, Decebal se recunoaște rege clientelar al Romei și continuă, în următorii 12 ani de pace, să-și consolideze puterea și statul. Procesul de centralizare a statului dac
este accelerat, armata este echipată și instruită.
Se inițiază un vast program de construcții civile și
militare, îndeosebi în regiunea Munților Orăștie. Încearcă să stabilească relații cu popoare și state inamice Romei.
Primul război dacic
Confruntările dintre daci și romani au
reînceput în timpul împăratului Traian. La începutul anului 101, armata romană, condusă chiar
de împărat, după ambele pregătiri de aproape 3 ani, a atacat Dacia cu 13-14
legiuni și alte unități auxiliare (în total c. 150.000 de soldați). La 25 martie 101 împăratul părăsește Roma, traversează Dunărea pe poduri de vase la
Lederata (Ramna) și Dierna (Orșova) pătrunzând în Dacia
prin Banat. Dio Cassius menționează
episodul în care burii
germanici cu aliații lor îi
trimit lui Traian o ciupercă uriașă pe care era
scris un mesaj prin care romanii sunt sfătuiți pentru binele lor să se întoarcă la Roma. Are loc bătălia de la Tapae, în vara anului 101, iar Decebal încearcă
să oprească înaintarea romană. Bătălia se încheie însă cu victoria romană.
În iarna și primăvara anului 102, Decebal este înfrânt
la Nicopolis ad
Istrum și în Dobrogea la Adamclissi. În toamna anului 102, Decebal este silit
să încheie o pace zdrobitoare pentru Dacia: regele dac trebuia să dărâme
zidurile cetăților, să cedeze o serie de
teritorii și să renunțe la orice independență în politica externă.
Al doilea război dacic
Din ordinul lui Traian,
Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al
epocii, înalță, între Drobeta și Pontes, în anii 103-105, un pod peste Dunăre, pe
care legiunile romane îl trec în vara anului 105, inițiind cel de-al doilea război dacic.
Abandonat de aliați, atacat prin
Banat, Valea Oltului și Moldova,
constrâns continuu la defensivă, Decebal se retrage în citadela din Munții
Orăștiei. După
cucerirea puternicelor cetăți care păzeau
accesul spre capitală: Blidaru, Costești,
Piatra
Roșie, Bănița, Căpâlna,
Tilișca, legiunile romane
încep asediul Sarmizegetusei.
În ciuda rezistenței, cetatea
este cucerită și distrusă din temelii. Decebal,
împreună cu câteva căpetenii, reușește să părăsească cetatea încercând să continue
rezistența împotriva romanilor în
interiorul țării. Este urmărit de cavaleria
romană și pentru a nu cădea viu în
mâinile dușmanului, Decebal s-a sinucis,
ceea ce este atestat de stela funerară de la Grammeni a lui Tiberius Claudius Maximus, exploratorul
care a adus împăratului Traian capul și mâna dreaptă
a lui Decebal, la Ranisstorum.
Urmări
O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul și Oltenia) a fost transformată în vara anului 106 în provincie romană numita Dacia Felix,
cu capitala situată la 40 de km de vechea capitală (incendiată în războiul dac
din 105-106), purtând numele de
Ulpia Traiana Dacica Augusta Sarmisegetusa. Muntenia si
sudul Moldovei
au fost încorporate în provincia Moesia Inferior. După înfrângerea dacilor, Traian a organizat
la Roma o
festivitate mare și
costisitoare, de 123 de zile. Zeci de mii de daci au fost duși în sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au
fugit din Dacia Romană
pentru a evita sclavia. Detaliile celor două conflicte, grele și sângeroase au fost relatate de istoricul roman Dio Cassius,
dar cele mai bune comentarii sunt basoreliefurile de pe Columna lui Traian, construită în Roma de
Apolodor din Damasc (în 113),
precum și de pe monumentul triumfal de
la Adamclissi, din Dobrogea.
Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac și cu aurul extras din minele de aur de la Roșia Montana, Imperiul
Roman se va redresa financiar. Astfel, deși capitala provinciei
romane (coloniei) era Ulpia Traiana Sarmisegetusa,
cel mai important oraș din teritoriu
era Apullum (Alba Iulia), oraș prin care
trecea aproape întreaga cantitate de aur ce lua drumul vestic. Tot Dacia va mai
oferi Imperiului mai multe legiuni militare alcătuite exclusiv din daci care vor lupta
în multe colțuri ale Europei.
Traian
Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18
septembrie 53, Italica Santiponce,
d. 9 august
117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între (98 - 117) a fost al doilea
dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a
ajuns la întinderea teritorială maximă.
Origine
Traian a fost fiul lui M. Ulpius Traianus, un proeminent senator și general dintr-o familie romană faimoasă. Familia
s-a stabilit în provincia Baetica, în Spania de azi, cândva spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Punic, iar Traian a fost
doar unul din membrii familiei Ulpii, familie care a continuat și după moartea sa.
S-a născut pe 18 septembrie, 53 în orașul Italica, din provincia romană Hispania.
Tânăr fiind, a urcat în ierarhia armatei
romane, luptând în cea mai periculoasă zonă a Imperiului Roman, în zona Rinului. A luat parte la
războaiele lui Domițian
împotriva germanilor
și era unul dintre cei mai mari comandanți militari ai imperiului când Domițian a fost ucis în 96.
Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domițian, Nerva, care era nepopular în cadrul armatei și avea nevoie de cineva ca să obțină sprijinul legiunilor. A obținut acest sprijin prin numirea lui Traian ca fiu
adoptiv al său și succesor, în
toamna anului 97 (27
octombrie). Viitorul împărat Hadrian i-a adus vestea lui
Traian despre adopție, obținând astfel bunăvoința lui Traian pentru restul vieții sale. La moartea lui Nerva pe 27 ianuarie
98, Traian i-a succedat
fără nici un incident, fiind respectat de supuși. Astfel primul roman ne-italian a devenit împărat.
Traian Optimus
Noul împărat a fost primit de oamenii din Roma cu mare entuziasm,
pe care el l-a justificat prin guvernarea pașnică și fără vărsare de sânge, spre
deosebire de domnia lui Domițian.
A eliberat cetățenii romani
care fuseseră închiși pe nedrept
de Domițian și a returnat proprietăți confiscate. Istoricul Dio Cassius
susține că îi plăceau vinul și băieții, dar că pederastia
lui nu a făcut rău nimănui. Popularitatea sa a ajuns la asemenea nivel încât Senatul
Roman i-a dat lui Traian titlul de optimus, adică cel mai bun.
Traian - Dacicus Maximus
Dar Traian a rămas în istorie și pentru
luptele sale. În 101,
a lansat o expediție în regatul Dacia, aflat la nord
de Dunăre și l-a forțat un an mai
târziu pe regele Decebal
să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmizegetusa.
Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.
Totuși, la scurt timp, Decebal a adus
iarăși probleme Imperiului Roman,
încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture. Traian se
hotărăște să atace din nou, inginerii
săi construind un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor,
Sarmizegetusa fiind distrusă. Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei
distruse Traian a construii un nou oraș, numit
Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze
Dacia cu romani și a anexat-o
ca provincie romană.
Pe urmele lui Alexandru cel Mare
Cam în același timp, regele
Nabateei a murit. El a lăsat moștenire regatul său lui Traian, în timp ce Dacia era cucerită,
iar imperiul a câștigat astfel
ceea ce va deveni provincia Arabia Petrea (sudul Iordaniei de
azi și o mică parte din Arabia
Saudită).
Pentru următorii șapte ani
Traian a domnit ca un împărat civil. În acest timp a corespondat cu Pliniu pe tema creștinilor, spunându-i în
principiu că îi va lăsa în pace atât timp cât nu-și vor practica religia în public. A construit câteva noi clădiri, monumente
și drumuri în Italia și Iberia natală. Magnificul forum,
ce adăpostește și Columna lui Traian, care amândouă au fost
ridicate pentru a comemora victoriile din Dacia, se mențin în Roma până în zilele noastre, așa cum se menține și arcul de triumf din Mérida.
În 113 s-a
îmbarcat pentru ultima campanie, provocat fiind de decizia Parției de a pune un rege pe
tronul Armeniei,
un regat asupra căruia cele două mari imperii au împărțit hegemonia încă de pe timpul lui Nero. Traian a ajuns
primul în Armenia,
l-a detronat pe regele existent și a anexat
regatul la Imperiul roman. Apoi și-a îndreptat
atenția către sud, către Parția, cucerind Babilonul, Seleucia și în final Ctesiphon, capitala Ameniei, în 116. A continuat să
meargă către sud, către Golful Persic, a declarat Mesopotamia
drept nouă provincie a imperiului, și s-a plâns că
e prea bătrân pentru a-i călca pe urme lui Alexandru cel Mare.
Și totuși nu s-a oprit aici. Mai târziu, în anul 116, a trecut munții Khuzestan din Persia și a cucerit marele oraș Susa. L-a detronat pe regele Parției Chrosoes și și-a urcat pe
tron propria marionetă, pe Parthamaspates. Imperiul roman
nu va mai înainta niciodată atât de mult spre est.
La acest moment sorții războiului
precum și propria-i sănătate, l-au
trădat. Cu orașul-fortăreață Hatra de pe râul Tigru în spatele său,
a continuat să reziste atacurilor romane. Evreii s-au răsculat,
la fel și populația Mesopotamiei.
Traian a fost astfel forțat să-și retragă armatele pentru a înăbuși revoltele. Traian vedea acest lucru ca pe un
amănunt minor, dar nu a mai apucat să conducă o armată pe câmpul de bătălie.
Decesul și renumele
Târziu în 116, pe când se odihnea în provincia Cilicia și plănuia încă un război împotriva Parției, Traian s-a îmbolnăvit. Sănătatea i s-a
înrăutățit în primăvara și vara lui 117, până când la 9 august a
murit. Pe patul de moarte l-a numit ca succesor pe Hadrian. Acesta,
devenind împărat, a returnat Mesopotamia Parției. Toate celelalte teritorii cucerite de Traian au fost păstrate.
Cenușa împăratului a fost depusă în
încăperea de la baza columnei lui Traian (columnă ce fusese ridicată atât
pentru a comemora victoriile împăratului, fiind o adevărată istorie gravată în
piatră, cât și pentru a-i servi ca mausoleu). O
inscripție de la intrarea în interiorul
columnei, oarecum criptică, deoarece o parte a textului a dispărut, are
următorul cuprins:
Senatus populusque Romanus
imp. Caesari divi Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico pontif. Maximo
trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad declarandum quantae altitudinis mons et locus
tant[is oper]ibus sit egestus.
Pentru
următoarea perioadă, oricărui împărat nou, chiar și a celui al Imperiului Bizantin,
i se ura în Senat să fie felicitor Augusto, melior Traiano, adică
"mai fericit ca Augustus și mai bun ca
Traian". Spre deosbire de alți conducători
din istorie, reputația lui Traian
a rămas nepătată timp de mai mult de 1900 de ani.
Unii văd în
Traian un exemplu al acceptării din partea Romei a idealurilor de pe cuprinsul
imperiului, în timp ce alții consideră
ascensiunea unui spaniol la tronul Romei ca fiind începutul sfârșitului adevăratei societăți romane antice.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu